:: SITE ::
  Prima pagina  
  Domenii jurnalistice
  Jurnalism in  universitate
  Ethica maxima
  Parteneri
  Resurse media  
  CONTACT  
 
TELEVIZIUNE
RADIO
PRESA SCRISA
Camelia Nistor
FOTOJURNALISM
A.F.P.R.

 

 
Articole scrise de studentii sectiei de jurnalistica din cadrul UBB
   
  Pretul Aurului - Camelia Jula
  S-a intamplat sa fac televiziune - Anca Rif
  A doua sansa - Camelia Jula
   
 
Pretul aurului
Autor: Camelia Jula, Revista Carusel
 
 
23 august 2004, ora 8 dimineata. În Piata Unirii din Cluj-Napoca se strâng zeci de persoane care vor porni în mai putin de o ora în marsul de solidaritate cu Rosia Montana, aflat la a doua editie. Timp de sase zile participantii vor strabate 137 de kilometri, majoritatea pe Valea Ariesului, trecând prin localitati precum Turda, Buru, Salciua, Baia de Aries, Lupsa, Valea Lupsei, Câmpeni si vor ajunge sâmbata, 28 august, la Rosia Montana.

Salvati Rosia Montana!
Marsul de solidaritate cu Rosia Montana face parte din Proiectul FânFest, lansat de Asociatia Aurarilor Alburnus Maior în parteneriat cu MTV România, Rebel Music, Greenpeace CEE, MindBomb si Institutul Român pentru Pace (PATRIR). Participantii la mars au primit, înainte de plecare, binecuvântarea Înalt-Prea Sfintiei Sale Bartolomeu Anania, Episcopul Vadului Feleacului si Clujului. „Plecam din Cluj aproape 50 de oameni si speram sa ajungem acolo câteva sute!”, afirma cu optimism organizatorii marsului. Anul trecut, la prima editie, au plecat din Cluj 20 de participanti si au ajuns la Rosia 200. Anul acesta, la mars participa oameni din Constanta, Bucuresti, Galati, Cluj, Turda, Pitesti, Bistrita si din alte localitati. Ei au primit cazare din partea autoritatilor din cele doua judete, Cluj si Alba, în internate, scoli, la manastiri, iar unde va fi cazul, vor folosi corturile. În caz de urgente medicale, vor primi asistenta de la voluntarii Crucii Rosii care îi însotesc. O parte din bagaje sunt transportate cu o masina care merge alaturi de ei; politia si jandarmii vor avea grija ca marsul sa decurga fara probleme. Pe tot parcursul marsului, participantii vor împarti, în localitatile prin care vor trece, pliante despre Rosia Montana tiparite pe hârtie ecologica. „Vrem ca oamenii de pe Valea Ariesului sa fie cât mai bine informati despre ceea ce se întâmpla la Rosia Montana, deoarece vor fi direct afectati daca acolo se va realiza exploatarea miniera”, sustine Ramona Duminicioiu, coordonator al proiectului FânFest. „Scopul acestui mars este efectiv de a merge pe Valea Ariesului si de a ne solidariza fata de localnicii din Rosia Montana, care vreme de mai bine de 5 ani se lupta împotriva unui proiect minier menit sa le distruga comunitatea, viata, muntii, traditiile si tot ceea ce înseamna Rosia Montana”, afirma Ramona Duminicioiu.

Proiectul FânFest cuprinde si un alt eveniment, pe lânga marsul de solidaritate - o forma inedita si foarte simpla de protest. Sâmbata, dupa sosirea participantilor la mars pe platoul de la Rosia Montana, va avea loc un concert de protest, desfasurat sub sloganul „Spune-le verde-n fata!” Artistii care vor concerta (printre care se numara Ombladon, Luna Amara, Zob, Freakadadisk, Bitza, Zale, Shekinah si altii) sustin cauza Rosia Montana si s-au oferit sa cânte pro bono. Informatii la zi despre desfasurarea marsului si despre concert, precum si despre tot ceea ce înseamna campania „Salvati Rosia Montana!” se gasesc pe site-ul www.rosiamontana. ro.

Semnal de alarma
Proiectul FânFest se vrea un semnal de alarma pentru publicul larg asupra dezastrului pe care îl reprezinta, pentru Muntii Apuseni, exploatarea în cariera deschisa, cu cianura, a aurului din zona. Proiectul face parte din campania „Salvati Rosia Montana!”, ce a debutat în urma cu trei ani si este considerata cea mai mare miscare sociala si de mediu din România. Aceasta a început ca o reactie de opozitie a localnicilor împotriva planului companiei Rosia Montana Gold Corporation de a realiza, la Rosia, proiectul de extractie a aurului la suprafata prin metoda cianuratiei. Grupul local de rezistenta, care a lansat si sustine campania, este Asociatia Alburnus Maior (numit astfel dupa denumirea latina a localitatii), format din proprietarii care refuza sa îsi vânda proprietatile din Rosia Montana si sa renunte la lupta în favoarea unui dezastru ecologic.

Alburnus Maior este o organizatie non-guvernamentala cu sediul în Rosia Montana. Asociatia reprezinta interesele a peste 300 de familii din Rosia, plus alte 100 de familii din comuna vecina, Bucium. Membrii asociatiei se opun proiectului Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dar nu mineritului în general. Însa proiectul RMGC presupune exploatarea în cariera deschisa (la suprafata) a aurului, fapt care ar implica folosirea metodei cianuratiei, extrem de distructiva pentru întreaga zona, precum si stramutarea localnicilor. Proiectul RMGC este rezultatul asocierii dintre societatea miniera Gabriel Resources (GR – cu sediul în Toronto, înregistrata în Barbados) si Minvest S.A., o companie miniera detinuta de statul român. Compania GR sustine ca vrea sa dezvolte în România, mai precis în Muntii Apuseni, cea mai mare exploatare miniera la suprafata din Europa. GR va detine 80% din RMGC, iar Minvest, doar 20%. Conform acordului, compania GR va furniza capitalul de baza de 450 de milioane de dolari, iar guvernul român va primi o redeventa de 2% din productia realizata. Începutul constructiei exploatarii este prevazut pentru a doua jumatate a anului 2006.

Pericol ecologic si social
Conform datelor furnizate de Asociatia Alburnus Maior (atât în comunicate de presa, cât si pe site-ul asociatiei), impactul proiectului RMGC va fi urias si negativ nu doar asupra locuitorilor din Rosia Montana, ci asupra întregii zone, mergând chiar pâna în locatii mai îndepartate, dat fiind ca Ariesul se varsa în Mures, iar acesta, în Tisa. De altfel, în 12 iunie 2004, ministrul maghiar al mediului, Miklos Persanyi, prezent la Rosia Montana, a precizat pozitia Ungariei în legatura cu proiectul, spunând ca ar prefera sa nu fie realizat. Motivul evident al declaratiilor ministrului maghiar este cunoscutul accident de la Baia Mare (societatea Aurul S.A.), unde 100.000 de tone de steril au fost deversate în Tisa si, apoi, în Dunare, anihilând toata viata acvatica pe o distanta de peste 300 de kilometri. Tehnica de exploatare aleasa pentru RMGC este mineritul la suprafata prin cianurare; astfel, pe o durata de 17 ani se vor forma 4 cariere deschise (prin folosirea unui tip de explozibil ANFO care ar ocupa 723 de hectare de teren), iar suprafata totala ocupata de exploatare ar fi de 1.614 de hectare. Proiectul a fost deja calificat, sustin membrii Alburnus Maior, ca având un impact de mediu transfrontiera, ceea ce înseamna ca tarile aflate de-a lungul Dunarii ar putea fi afectate datorita pericolului devesarii substantelor toxice în Dunare.

Conform directivelor Uniunii Europene, sterilul este clasificat ca „substanta periculoasa”; la Rosia Montana ar urma sa fie folosit un lac neacoperit (iaz de decantare) pentru depozitarea acestor deseuri, ce vor contine cianura si mari cantitati de metale grele. Iazul va avea o capacitate de stocare de 250 de milioane de tone de steril. Pe lânga asta, transportarea cianurii precupune riscuri foarte mari, în conditiile în care în România au existat un Mihailesti (explozie din cauza azotatului de amoniu) si un Odobesti (explozie la un depozit de diluanti), la numai cîteva luni distanta. Iazul de decantare ar fi plasat deasupra orasului Abrud; în cazul ruperii barajului, consecintele ar fi catastrofice. Acestea sunt numai câteva dintre pericolele posibile în cazul proiectului RMGC; ar mai fi de mentionat poluarea masiva a râului Aries, folosit ca sursa de apa pentru managementul sterilului, precum si tratamentul zonei de dupa închiderea exploatarii, ale carui costuri nu se stie de cine vor fi suportate.

Cât priveste impactul social si arheologic, pagubele nici nu pot fi evaluate. Rosia Montana este cea mai veche asezare miniera atestata documentar din România, sub numele Alburnus Maior. Zona este încarcata de vestigii dacice si romane, dar si altele de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Galeriile romane din Masivul Orlea, galeriile dacice din Masivul Cârnic, sapaturile arheologice din zona în urma carora s-au descoperit doua temple datând din Dacia Romana, toate vor fi puse în pericol o data ce exploatarea va începe. În noiembrie 2002, compania RMGC a facut public faptul ca toate galeriile din Rosia vor fi distruse, cu exceptia uneia, fapt care a facut ca peste 50 de arheologi si istorici români si peste 1000 din strainatate sa îi scrie ministrului Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, un protest în legatura cu distrugerea patrimoniului arheologic de la Rosia Montana.

Realizarea mineritului la suprafata la Rosia implica stramutarea a aproape 1000 de gospodarii (aproximativ 2.156 de oameni vor fi dezradacinati); printre acestea, 41 de case din sat sunt declarate cladiri de patrimoniu, deoarece dateaza din secolele 18 – 19. Zece biserici si noua cimitire vor fi distruse sau reamplasate, iar din locurile de munca promise initial (15.000 – 25.000) pentru perioada de 16 ani, cât va dura exploatarea, doar maxim 300 ramân valabile, în anul de vârf al proiectului. Desi initial s-a sustinut ca „stramutarea se va face numai la dorinta celor afectati”, RMGC a facut public, la 1 februarie 2003, un document prin care precizeaza ca cei care nu vor sa îsi vânda de buna voie proprietatile vor fi expropriati. Toate acestea se desfasoara cu acordul si sub ochii guvernului român, în ciuda încalcarilor repetate ale legislatiilor europene si românesti de catre compania RMGC.

Probleme economice si legale
Zona Apuseni este declarata „zona defavorizata”, ceea ce înseamna ca RMGC este scutita de la plata TVA-ului pentru toate activitatile timp de 10 ani si exceptata de la taxe vamale pentru import si export. Doar 2% din productia de aur ar reveni guvernului român, în timp de compania Gabriel Resources ar primi cel putin 80% din profit. Fluctuatia pretului aurului pe piata internationala ar putea afecta serios existenta exploatarii, ducând la închiderea acesteia înainte de timpul prevazut. Cele aproape 1000 de familii din zona îsi vor pierde actualele surse de venituri si toate activitatile economice existente acum vor fi închise. Deja din anul 2002 este interzisa dezvoltarea oricarei activitati economice (comert, servicii) care „nu este compatibila cu proiectul minier”.

Licenta de exploatare a minereurilor din perimetrul Rosia Montana a fost data de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) în 1999 pentru Minvest (Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest) ca titular si RMGC, ca afiliat (Hotarâre de Guvern nr.458 din 10 iunie 1999, în M.O. partea I, nr.285, 21 iunie 1999). În 9 octombrie 2000, ANRM a dat un ordin (publicat în M.O. partea I, nr.504, 13 octombrie 2000) prin care s-a produs transferul de licenta, RMGC devenind titular si Minvest, afiliat. În concluzie, RMGC a obtinut licenta de exploatare fara licitatie publica. În plus, capacitatea de exploatare pentru care RMGC are licenta este de aproximativ 40 de ori mai mare decât cea a Minvest-ului, pentru care s-a dat initial licenta.

Legea Minelor din 1924 acorda particularilor drepturi de minerit (cuxe) pe resursele statului, cu dispunere de bunurile rezultate, în baza unor licente de concesiune. Aceste licente au fost acordate la vremea respectiva pe 99 de ani, deci sunt înca valabile. În anul 1948, însa, particularii din zona si-au pierdut, din cauza instaurarii comunismului, minele, steampurile si aurul. Dupa 1990 au început retrocedarile, iar o parte din proprietarii de la Rosia Montana si-au revendicat drepturile – de proprietate si la despagubiri pentru instalatiile de minerit pierdute. Revendicarile lor nu au fost solutionate, dar statul român a concesionat terenurile si drepturile de minerit unei alte companii miniere, fara a rezolva disputele asupra proprietatii.

Pentru ca proiectul RMGC sa poata fi realizat la Rosia Montana, autoritatile locale si judetene au fost nevoite sa modifice Planul de Urbanism Zonal (PUZ) si Planul de Urbanism General (PUG) pentru comuna Rosia Montana si pentru orasul Abrud. Aprobarile pentru aceste modificari au fost acordate pe 18 si 19 iunie 2002. Însa ele nu respecta, sustin membrii Alburnus Maior, legislatia privind protectia monumentelor naturale si istorice mentionate în anexele 1 si 3 ale legii nr. 5 din 2000, fiind, astfel, lovite de nulitate. Conform art. 1 si art. 7 din legea 5/2000, autoritatile locale si judetene nu aveau dreptul sa faca planuri de urbanism în 2001 si sa le prezinte Ministerului Culturii pentru a schimba caracterul de zone protejate înainte chiar ca RMGC sa îsi obtina licentele de exploatare. Iar Comisia Nationala de Arheologie a avizat noile planuri PUZ si PUG (care prevad anularea regimului de protectie a monumentelor din zona) înainte de efectuarea cercetarilor arheologice preconizate prin program.

În ciuda faptului ca RMGC sustine ca adera la toate directivele UE, directiva Consiliului 80/68/ CEE din 17 decembrie 1979, referitoare la protejarea pânzei freatice, cere emisiuni zero de substante toxice (cianura fiind inclusa pe lista) în pânza freatica. Nu exista nici pâna în ziua de azi tehnologii viabile care sa poata asigura acest nivel de zero substante toxice. Terenul de 41,5 hectare pe care RMGC vrea sa construiasca „noua” Rosia Montana a fost dezafectat de catre Consiliul Local, care i-a schimbat statutul de la teren comunal la teren aflat în proprietatea privata a Primariei. Apoi Consiliul a scos terenul la licitatie în februarie 2003, în vederea vânzarii, dar o conditie de prezentare la licitatia publica era detinerea unei licente de exploatare miniera. Evident, numai RMGC întrunea conditiile.

Voci de protest
Cum propaganda RMGC sustine ca investitia este pentru Muntii Apuseni, nu doar pentru Rosia Montana, normal ar fi ca toti cei implicati, adica toti locuitorii Muntilor Apuseni, sa îsi poata spune punctul de vedere. Pentru aceasta, Asociatia Alburnus Maior a propus înca din 2000 organizarea unui referendum în toata zona Muntilor Apuseni. Acest lucru a fost refuzat în permanenta, astfel ca locuitorii zonelor nu au nici cea mai mica sansa democratica de a-si spune parerea într-o problema foarte importanta pentru viitorul lor. Cum aceasta cale le este închisa, oamenii nu mai au decât formele de proteste la îndemâna. Una dintre ele este marsul de solidaritate, în a carui organizare s-au implicat voluntari de la diverse asociatii si organizatii. „Proiectul FânFest promoveaza Rosia Montana ca o zona unica în tara, cu o multime de lucruri unice, pe care doar Rosia Montana le are. Ce dorim noi sa transmitem cu acest mars de solidaritate este ca fiecare pas al nostru este un refuz categoric de a accepta un proiect minier de aceasta natura la Rosia Montana. Rosia Montana trebuie sa ramâna asa cum este!”, afirma cu tarie Mihaela Brânza, coordonator al proiectului FânFest.

Alina Banu, care reprezinta curentul de opinie MindBomb, spune ca ei doresc sa confere, începând din acest an, o unitate de imagine a tot ceea ce înseamna campania „Salvati Rosia Montana”. De la concept pâna la afise, MindBomb vrea sa fie alaturi de cauza Rosia Montana. „Dupa actiunea noastra MindBomb (campania de afise împotriva spagii, a coruptiei si a indolentei din România – n.r) din Cluj si din cele noua orase ase tarii, am hotarât ca este timpul sa concretizam principiile pe care le-am enuntat prin afisele noastre. Datorita faptului ca am fost contactati de catre cei de la Alburnus Maior am hotarât ca este cel mai bine sa ne implicam, pentru ca este un motiv concret sa spunem verde-n fata si foarte clar lucrurilor pe nume”, explica Alina Banu.

Alte voci de protest au venit din tara si din strainatate în ultimii doi ani: Banca Mondiala si-a abandonat intentia de a sprijini financiar proiectul din motive de mediu si sociale (octombrie 2002); Presedinta Comisiei de Mediu din Parlamentul European spune ca proiectul de la Rosia Montana este un impediment în calea aderarii României la UE (28 octombrie 2002); Bisericile Romano-Catolica, Unitariana si Calvina anunta ca nu îsi vor vinde nici o proprietate din zona companiei RMGC (31 octombrie 2002); 50 de arheologi români si alti peste 1000 din strainatate trimit un protest Ministrului Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu (noiembrie 2002) în legatura cu distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana; organizatia Greenpeace lanseaza prima campanie de sprijin pentru Rosia Montana la aceeasi data cu rezolutia UNESCO împotriva proiectului minier care ar pune în pericol galeriile romane (5 decembrie 2002); Academia Româna cere stoparea proiectului (4 martie 2003); Biserica Ortodoxa Româna ia pozitie împotriva proiectului (11 noiembrie 2003) ... si lista nu se opreste aici.

Din 2003 se organizeaza marsul de solidaritate cu Rosia Montana, considerat a fi cea mai simpla forma de protest, care permite oricarui doritor sa îsi exprime pozitia prin mersul pe jos. Costurile sunt infime, desfasurarea este legala, iar manifestarea, inedita. Atât organizatorii, cât si participantii la mars si alti multi simpatizanti cu cauza Rosia Montana spera ca, totusi, vocile lor sa fie auzite si de guvenul român, care ar putea sa puna capat acestui proiect. Având drept moto cuvintele lui Noica – „O idee nu este mare decât daca poti sa iesi cu ea în strada!” -, oamenii care participa la mars îsi exprima refuzul de a accepta încalcarea drepturilor omului, injustitia sociala si lipsa unei practici a democratiei. Lupta pentru Rosia Montana se duce de cinci ani, dar autoritatile române ramân surde. Ambele parti au motivatii pentru actiunile lor, însa mai presus de argumente ramâne o întrebare: putem masura gramul de aur în vieti omenesti?

Surse de informare:
Extrase de presa Asociatia Alburnus Maior, august 2004
www.rosiamontana.org
www.rosiamontana.ro/fanfest
www.greenpeace.ro
www.rosiamontanaproject.net
www.gabrielresources.org
www.egoldfields.org

   
 
S-a intamplat sa fac televiziune
Reporter: Anca Rif , Jurnalistica(Carusel)

Catalin Stefanescu a absolvit Facultatea de Litere si lucreaza in televiziune de unsprezece ani. Acest lucru, insa, nu l-a schimbat deloc. Are in continuare aceiasi prieteni, nu-i plac petrecerile mondene si nu vorbeste despre viata lui personala. Acum este prezentatorul si realizatorul emisiunii “Garantat 100%”, la Romania 1


Ai terminat Facultatea de Litere, cum ai ajuns sa faci televiziune?
Prin ’93 am facut un grup de dialog cultural la Facultatea de Litere, care se chema Directia Noua. Aveau loc tot felul de prelegeri publice cu secvente din filme, cu poezioare, cu muzica; ni se parea noua ca spunem ceva, atunci. La un moment dat a venit cineva de la Radio Cluj, ne-a vazut, iar eu impreuna cu un coleg am inceput sa colaboram aici, la radio. Dupa un an am dat un concurs, despre care am auzit din intamplare si am intrat la TVR Cluj.
De cativa ani ai propria ta emisiune, cum ai inceput?
In televiziune am facut tot ce se putea face: cultural, stiri, am si prezentat stiri. O perioada am facut social, dupa care am intrat la divertisment, unde l-am cunoscut pe Constantin Trofin. El facea atunci o emisiune de tip magazin, la sfarsit de saptamana. “Garantat 100%” a inceput de la o chestie care se chema “Meseriasii”, o rubricuta in emisiunea magazin pe care o faceam pe TVR2.
Formatul emisiunii a fost ideea ta?
Da, “Garantat 100%” a fost in intregime ideea mea.
Pe ce criterii iti alegi personajele care apar in emisiune?
Acum “Garantat 100%” e cu totul altceva, e un program de cultura in toata regula, facut la redactia Literatura-Arte la Bucuresti. Personajele se aleg altfel decat le alegeam inainte; inainte alegeam romani care faceau lucruri deosebite, unii usor mai amuzanti, altii mai seriosi. Si acum, intr-o oarecare masura, facem acelasi lucru, dar de cele mai multe ori povestile sunt serioase; acuma sunt romani care au crezut si cred pana la capat in pasiunea lor.
A fost vreun personaj care ti-a ramas puternic intiparit in minte?
O, sunt foarte multe. Uite, pot sa-ti dau un exemplu, fara sa fie unul absolut, desi el are doza lui de varf; e personajul pe care il vezi la noi in decor. E un tip care si-a facut aripi si incearca sa zboare. Acest personaj mi se pare definitoriu pentru ceea ce facem noi. E un om extrem de curat, dotat cu o groaza de talent, care traieste intr-un alt timp si asta incercam si noi sa facem, incercam sa zburam si nu stiu cat ne iese. Omul acesta nu a reusit sa zboare, dar asta nu inseamna ca nu incearca pana la sfarsit. Pe acesti oameni ii tii minte definitiv, nu te mai desparti de ei niciodata.
Emisiunea “Seara buna” a fost o ratacire?
Nu, a fost o experienta absolut folositoare si mi-a placut sa am emisiune in direct, pentru ca e responsabilitate mare.
Te-ai intors, totusi, la “Garantat 100%”.
Am renuntat la “Seara buna” in primul rand pentru ca multe din lucrurile care trebuiau spuse s-au spus si pentru ca mai erau lucruri foarte importante de zis la “Garantat 100%”. Interesant a fost ca - nici nu vad de ce m-as feri sa spun - “Garantat 100%” a fost un program iubit numai dupa ce
s-a terminat. Atunci au inceput sa curga premiile, elogiile. Cata vreme a existat emisiunea, putina lume ne-a bagat in seama, de aceea ne-am gandit sa reincepem programul si sa vedem daca lumea e la fel de generoasa cu noi, mai ales in bransa.

“Credeam ca filmul e boala mea definitiva”
Filmul documentar e o mare pasiune a ta;lucrezi la ceva nou in momentul de fata?
Incerc sa fac ceva cu totul diferit, ceva foarte modern, foarte contemporan, dar nu zic niciodata inainte. Ar fi un proiect despre care pot sa vorbesc. In vara, daca o sa fie timp, o sa fac un film despre povestea Teatrului Act din Bucuresti, care e Teatrul Marcel Iures.
Daca nu ai fi facut televiziune, ce ti-ar fi placut sa faci?
E un complex care ma bantuie din ce in ce mai tare. Credeam ca filmul e boala mea definitiva, dar marea boala ramane muzica; cred ca ar fi trebuit sa fac muzica. Mi-ar fi placut sa am o trupa si sa cant muzica aia pe care o aud eu in cap.

“La Bucuresti e dificil, trebuie sa inveti un lucru pe care eu n-o sa-l deprind niciodata: trebuie sa dai din coate, sa faci aliante, prietenii”
Mai intra si altceva in planurile tale de viitor?
Daca ar fi dupa mintea mea, mi-ar placea sa scriu o carte, desi nu cred ca va fi timp pentru asta. Mi-ar placea foarte tare sa scriu povesti. Cred ca am ajuns la momentul in care as putea sa fac acest lucru fara rusine sau frica. Acum as putea sa povestesc asa cum vreau eu, dar revin la chestiunea timpului; eu totusi fac un program de 75 de minute, iar naveta de la Cluj la Bucuresti ia timp si e obositoare.
De ce nu te muti la Bucuresti?
Nu ma mut pentru ca mie mi-e bine aici si, trebuie sa recunosc, a calatori intre aceste doua lumi e un privilegiu.
Te-ai simtit vreodata un “provincial” la Bucuresti?
O sa-ti dau un raspuns diplomatic, nu o sa-ti spun cum e de fapt, pentru ca nu e de povestit. La Bucuresti e dificil, trebuie sa inveti un lucru pe care eu n-o sa-l deprind niciodata; trebuie sa dai din coate, sa faci aliante, prietenii. Eu nu pot sa-mi fac decat prieteni de-adevaratelea cu care pot sa beau, sa mancam impreuna... Meseria asta pe cat e de fascinanta, pe atat e de debusolanta, pe de o parte, pentru ca ai senzatia ca ti se cuvine absolut tot, ceea ce e o prostie, si pe de alta parte, pentru ca te intalnesti cu tot ce e mai bun si ce e mai rau in oameni.
Te consideri o vedeta?
Nici vorba si nu fac pe nebunul cand spun asta.
Te intreb asta pentru ca ai fost destul de ferit de scandalurile din presa!
In foarte multe cazuri lumea cere scandaluri si crede ca folosesc si astea la ceva. Eu fac meseria asta pentru ca imi place, nu ca sa apar prin ziare si sa povestesc unde ma duc in vacanta si de ce femei imi place. Asta e problema mea si, mai mult decat atat, cred ca povestea cu vedeta e un lucru pe care ti-l asumi. Eu nu ma duc la evenimente mondene decat in cazuri extrem de rare si atunci pentru ca am un motiv.
Ai fost plecat de cateva ori in strainatate in interes de serviciu. Nu ai fost niciodata tentat sa ramai?
Ba da, ma gandesc si acum la chestia asta. Mi-ar placea in primul rand pentru ca e o experienta extrem de folositoare, iar felul in care se lucreaza acolo e absolut senzational, e grozav. Nu ca nu mi-ar placea sa lucrez aici - putine lucruri se compara cu ce e in Romania - dar as vrea sa las pentru o vreme amuzamentul faptului ca traiesc in Romania pentru altceva…
Ti-ar placea sa lucrezi cu studentii?
Da, mi-ar placea foarte tare, insa tipul de organizare al scolilor de jurnalism e unul dupa care eu nu ma dau pe spate, pentru ca lucrurile astea s-ar plati foarte prost, iar eu sunt constiincios, imi fac lectiile, ma pregatesc, consum foarte mult timp, inteleg astfel ca munca ar trebui platita macar decent. Pe de alta parte, in momentul in care ma aflu acum nici n-ar fi timp, dar mie mi-ar placea foarte, foarte tare.
Apropo de studentie; e vreo diferenta intre ce se intampla pe vremea ta si ce se intampla acum?
Eu nu fac parte din categoria celor care spun: “Pe vremea mea…” Posibilitatile sunt mult mai mari acum; accesul nostru la comunicare era fundamentalmente limitat. Pe de alta parte, am descoperit o chestie pe care o contraziceam foarte tare si pe care acum nu o mai contest. Cand esti restrans, cauti tot felul de solutii si devii mult mai inventiv, de aceea lumea din Est mai pastreaza niste forme speciale de inventivitate. Acuma nu zic ca e bine sa fii restrans, doamne fereste!


Catalin Stefanescu s-a nascut pe 29 decembrie 1968 la Ramnicu Valcea. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca in anul 1995.
Din 1999 este realizator si prezentator al emisiunii “Garantat 100%” la Romania 1.
2000: seful compartimentului de difuzare si imagine la TVR Cluj.
1997 - 2000: Secretar general de redactie la TVR Cluj.
1995 - 1998: Realizator si prezentator al emisiunii “Intalnirea de Sambata (la Romania 1 si TVR2).
1993 - 1998: Membru UNITER.
1996 - 1997: Redactor la TVR Cluj.
1994 - 1997: Membru al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru.
1993 - 1996: Reporter la TVR Cluj.
1991 - 1998: publica o serie de articole in Contemporanul, Steaua, Cotidianul (suplimentul Litere, Arte, Idei), Canava Odeon, Directia 9.


2Premii:
2002: Premiul pentru cel mai bun documentar romanesc – "Penitenciar" (ASTRA International Film Festival – Festivalul International de Film Antropologic - Sibiu);
2002: Marele Premiu TELEVEST – "Regizorul" (TELEVEST, Timisoara);
2002: Premiul CNA pentru cel mai bun program local de televiziune - "Garantat 100%";
2001: Premiul special al juriului pentru documentar - "Penitenciar" (DaKINO, Bucuresti);
1999: Premiul pentru cel mai bun eseu de televiziune - "Circul" (Televest, Timisoara);
1997: Premiul pentru cel mai bun documentar - "Ioan" (Mediafest, Bucuresti);
1997: Premiul pentru cel mai original reportaj de televiziune - "Hussein" (Svaneke, Danemarca).

   
 
A doua sansa
Autor: Camelia Jula, Revista Carusel
 
 
În fiecare miercuri, de la ora 17:00, pe undele Radio Renasterea Cluj-Napoca se discuta a doua sansa. Emisiunea de o ora este singura de acest fel din tara în spatiul FM-ului si are un caracter social, nu religios. Se adreseaza persoanelor cu handicap, dar nu numai: invitatii realizatorului Mihai Tataru sunt oameni de toate felurile, chiar daca problemele puse în discutie sunt, în general, specifice segmentului social pe care îl reprezinta persoanele cu handicap.

Unic în tara
Realizatorul Mihai Tataru este singurul jurnalist din România în scaun cu rotile. Activitatea sa la Radio Renasterea este voluntara, iar emisiunea dureaza deja de trei ani de zile. A pornit de la 15 minute, iar acum a ajuns la o ora de emisie. În 2003 a primit premiul Jurnalistul Anului pentru cea mai buna reflectare a unui program de voluntariat la gala de decernare a premiilor ProVobis pentru implicarea în comunitate. Initial îsi încercase norocul la alte posturi de radio, dar simpla sa aparitie, în scaunul cu rotile, i-a determinat pe cei care l-au vazut sa îl refuze. „Aveam 18 ani când am terminat seminarul si m-am dus la radiouri, dar totul s-a limitat la partea de imagine ... când m-au vazut, a fost gata totul”, povesteste Mihai. Dosarul sau a fost respins si la Liceul de Istorie, unde dorise sa se înscrie dupa terminarea scolii generale, tot pe motive de ... imagine, sustine jurnalistul. Singurul loc unde a fost acceptat a fost Seminarul Liceal Roman Unit Ioan Inocentiu Micu Klein din Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în 2000. Desi a pasit pe calea teologiei din convingere, lui Mihai nu i s-a aprobat cererea de a fi primit în învatamântul superior teologic din cauza canoanelor bisericesti.

Aceste canoane spun ca preotul trebuie sa fie în deplinatatea capacitatilor fizice si mentale, de unde rezulta ca o persoana cu handicap este discriminata din start într-o asemenea profesie. Singura portita de ocolire a canoanelor ar fi fost o bula papala eliberata de Papa Ioan Paul al II-lea. În mai 1998, când Papa a venit în celebra sa vizita în România, Mihai Tataru a purtat o discutie cu Monseniorul Albertini, atasatul de atunci al Vaticanului la Bucuresti, explicându-i situatia sa si sperând sa obtina derogarea de care avea nevoie. „Papa a fost de acord cu conditia ca si episcopii din România sa fie de acord”, explica Mihai. Desi în timpul seminarului a reprezentat greco-catolicismul din Cluj în diverse colturi ale lumii, dat fiind ca vorbeste fluent engleza, franceza, italiana si spaniola, el nu a fost admis la Institut. „Am fost în audienta în 2000 la Episcopul Florentin Crihalmeanu al Diacezei Cluj – Gherla, dar
m-a refuzat. Nu stiu daca mentalitatea lui a fost de vina sau teama de mentalitatea altora, mai îngusti în gândire”, rememoreaza tânarul jurnalist.

Carte de vizita
Mihai Tataru s-a nascut în 1980 în Cluj-Napoca; a venit pe lume prematur, la doar 6 luni si jumatate, în urma accidentarii mamei sale. Din aceasta cauza, el s-a nascut cu tendoanele de la picioare prea scurte. A suferit sase operatii pâna acum, din care patru au fost ratate pe motiv de mal praxis al medicilor. Nu i-a dat niciodata în judecata, dar astazi nu mai poate merge. Se poate ridica din scaun pentru a trece pe pat sau pe un fotoliu ori pentru a urca în taxiul care îl duce la radio. O operatie cu laser, realizata în strainatate, care i-ar permite sa mearga, ar costa 50.000 de euro. Mihai traieste din ajutorul pentru persoane cu handicap, de 1.400.000 de lei pe luna si dintr-o pensie alimentara de la tatal sau, tot de 1.400.000 de lei. Mama sa este cea care îl ajuta si îl sustine în toate, fiindu-i cel mai apropiat membru al familiei. În ciuda situatiei sale, Mihai considera ca a avut foarte mult noroc. „Am avut o viata buna, mult mai buna decât altii cu o situatie ca a mea”, spune el.
Din 1996 pâna în 2000 a studiat în Seminarul Teologic, iar în 2000, când s-a vazut respins din învatamântul superior teologic, s-a înscris la Facultatea de Psihologie, sectia de Psihopedagogie Speciala din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Anul acesta si-a luat licenta cu o lucrare despre sinucidere. Nu s-a simtit discriminat de profesori sau colegi, dar s-a luptat patru ani cu problema inexistentei unor rampe speciale la UBB, care sa vina în ajutorul persoanelor cu handicap. „Din pacate, nu se face nimic în privinta acestor persoane ... nici rampe, nici locuri de parcare; daca sunt rampe, au grad prea mare de înclinare si cazi de pe ele, locurile de parcare sunt ocupate cu nonsalanta de persoane sanatoare tun! În România nu exista înca respectul fata de persoana, cu atât mai putin fata de una cu handicap!”, afirma Mihai.
Jurnalistul a activat ca si voluntar la Centrul Lamont, este purtatorul de cuvânt al Asociatiei pentru Protejarea si Ajutorarea Persoanelor cu Handicap Motor si translator al Fundatiei Ionas, iar în decembrie 2003 a prezentat spectacolul pentru persoane cu nevoi speciale „Si eu sunt important!”

„Nu cred ca povestea mea e interesanta ...”
Mihai Tataru nu vrea sa fie transformat în subiect de telenovela. Are o pasiune foarte mare pentru radio si pentru emisiunea pe care o face, asa ca pur si simplu nu se da batut. Chiar daca picioarele nu îl mai ajuta, mintea si spiritul sau nu renunta. În octombrie va sarbatori trei ani de existenta a emisiunii, este licentiat în psihologie si scrie versuri. Are peste 300 de poezii scrise în româna (pe care si-ar dori sa le vada publicate într-un volum) si peste 20 în alte limbi (majoritatea în engleza). Prima oara a publicat un acrostih în revista Mirror of Malta, în 1997 (la Melk, în Austria). În revistele din timpul seminarului (Intrusul si Revelatii) a publicat poezii, iar în câteva ziare au aparut articole despre el (Ziarul de Cluj -1998, Clujeanul -2000, Actualitatea Clujeana -1997, revista londoneza My Weekly -2001). „S-a insistat prea mult pe handicapul meu si prea putin pe emisiunea mea, pe ceea ce fac eu”, sustine Mihai, nemultumit ca unii colegi de breasla l-au transformat într-un subiect lacrimogen. Jurnalistul nu crede ca povestea lui e deosebita; în fiecare emisiune, el aduce ca invitati oameni care i se par mult mai interesanti decât el. Modestia tânarului realizator radio este un fapt mai rar întâlnit în lumea ziaristilor, însa el nu se simte deloc special. „Ma duce capul si ... am avut noroc. Asta-i tot.”

 
:: PRESA ONLINE ::
   
  Monitorul de Cluj
  Adevarul de Cluj
  Buna ziua, Ardeal
  Ziarul clujeanului
  Szabadsag
  Kronika
  Gazeta de Cluj
  Clujeanul
   
  Radio Guerrilla
  Radio Cluj
  Radio Renasterea
 
COLTUL LINK-ULUI DE PRESA
 
 
Everything you need to be a better journalist
 
 
 
 
 
sponsor

© Copyright Media Observer Cluj ® 2004 | Design Raul Chiorean | Termeni si conditii